Recuperarea medicala neurologica

Recuperarea medicala neurologica

Recuperarea reprezinta un domeniu de activitate complexa medicala, educationala, sociala si profesionala prin care se urmareste restabilirea pe cat posibil a capacitatilor functionale pierdute de catre un individ in urma unei boli sau a unui traumatism, precum si dezvoltarea unor mecanisme compensatorii care sa-i asigure in viitor posibilitatea de munca sau autoservire, respectiv o viata independenta din punct de vedere economic si/sau social.

“Recuperarea medicala” este foarte importanta. Inainte de a se intreprinde un program de recuperare medicala, trebuie, mai ales in cazurile complexe sa se stabileasca un bilant complet, o evaluare completa a posibilitatilor fizice a pacientului, o analiza a potentialului psihologic si trebuie de asemenea sa se asigure ca bolnavul este capabil sa beneficieze de activitatea fizica, pentru a-si ameliora starea sa.

Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS), defineste recuperarea ca fiind un proces activ, prin care persoanele cu dizabilitati datorita unor leziuni sau boli, obtin reabilitarea completa sau daca aceasta nu este posibila, atingerea unui potential optim fizic, mental si social, urmata de integrarea lor in mediul cel mai potrivit. Recuperarea bolnavului neurologic reprezinta o specialitate care necesita atat aptitudini in neurologie cat si in recuperarea medicala.

Reabilitarea neurologica este un domeniu aparte in medicina de recuperare pentru ca porneste de la urmatoarea premisa: afectiunile neurologice sunt afectiuni care dau cea mai mare invaliditate in cazul populatiei adulte. O recuperare corecta trebuie inceputa chiar din stadiul acut, insa tratamentul trebuie continuat chiar si dupa externarea din spital.

Recuperarea neurologica trebuie efectuata de catre o echipa multidisciplinara specializata intr-un asemenea domeniu (medic neurolog, kinetoterapeut, fizioterapeut, terapeut ocupational, logoped, ortoped, asistent social).

Recuperarea trebuie abordata diferit in functie de tipul bolii cauzatoare de deficit. Procesul de recuperare se concentreaza in principal pe managementul dizabilitatii si diminuarea handicapului si mai putin pe stabilirea diagnosticului. In acelasi timp insa, diagnosticul reprezinta prima veriga a acestui proces, in functie de diagnostic stabilindu-se atat strategia de recuperare cat si eventualele limitari in procesul de reabilitare.

Multe dintre bolile neurologice se caracterizeaza prin agravarea lenta a simptomatologiei caracteristice. Procedurile recuperatorii in acest caz au ca scop mentinerea unui grad de autonomie si intarzierea complicatiilor cu risc vital.

Combinarea terapiei neurologice specifice cu procedurile recuperatorii amelioreaza deficitele, evita complicatiile, grabeste atingerea unor parametri functionali perturbati, asigurand un anumit grad de autonomie. Kinetoterapia, alaturi de fizioterapie, joaca un rol deosebit in tratarea afectiunilor neurologice, procedeele specifice fiind adaptate de la caz la caz. Programele kinetice vor fi adaptate diagnosticului si etapei de evolutie a suferintelor. In procesul de recuperare a afectiunilor neurologice, se folosesc metode neurofacilitatorii. Fizioterapia foloseste stimularea electrica, care implica aplicarea unui curent electric pe piele pentru a provoca o contractie musculara ce va reduce durerea si spasticitatea, in afectiunile in care este prezenta si va mentine limitele miscarilor.

Ce este programul de recuperare?

Prin recuperarea medicala se urmareste sa se redea bolnavului posibilitatile sale fizice perturbate de accident sau de boala, sa se creeze compensari, adaptari motrice de inlocuire si totodata, sa se conserve sau sa se redea celui cu deficienta fizica sentimentul demnitatii sale umane, care sa-i permita sa isi gaseasca un loc onorabil in societate. Recuperarea medicala mai mult sau mai putin completa, este atat rezultatul acestei reeducari, cat si al tratamentului medical sau chirurgical.

Programele de recuperare sunt programe de terapie si de educatie in primul rand, create special pentru a creste calitatea vietii pacientilor cu diferite patologii, si au rolul de a creste sansa ca acestia sa se poata reintegra cat mai rapid posibil din punct de vedere social si profesional. Scopul general al recuperarii este acela de a ajuta pacientul sa-si recastige forma fizica avuta anterior bolii, sa previna deconditionarea fizica si mai ales sa previna agravarea afectiunii. Programele de recuperare cuprind diverse nivele de exercitii fizice terapeutice, monitorizate, sfaturi nutritionale, sprijin emotional si educarea schimbarii stilului de viata. Este foarte important ca pacientul sa fie constient ca reusita programului de recuperare depinde in totalitate de atitudinea pe care acesta o are fata de program, si cu cat va respecta mai in detaliu indicatiile din program, cu atat programul isi va atinge scopul.

Programele de recuperare cuprind mai multe etape:

  • Inainte ca un pacient sa fie integrat intr-un program de recuperare, acesta trebuie sa fie evaluat din punct de vedere medical. Evaluarile se vor efectua de asemenea si in timpul programului de recuperare, cat si la sfarsitul acestuia. Evaluarea initiala cat si evaluarile efectuate pe parcurs, sunt de un real folos echipei medicale, care poate urmari mai usor evolutia starii de sanatate a fiecarui pacient in parte. Toate aceste examinari, vor contribui la alegerea unui program de recuperare individualizat nevoilor fiecarui pacient, eliminandu-se astfel orice posibilitate de aparitie a unor evenimente nedorite.
  • Activitatea fizica, va fi adaptata de asemenea in functie de particularitatea fiecarei afectiuni in parte, exercitiile fizice prescrise adresandu-se in mod direct restantului functional.
  • Educarea schimbarii stilului de viata. Sfaturile in ceea ce priveste dieta si nutritia vor ajuta pacientul, acolo unde este bineinteles necesar, sa nu creasca si mai mult in greutate sau sa scada in greutate, si sa aleaga un stil de viata sanatos, bazat pe o alimentatie sanatoasa si exercitiu fizic.
  • Sprijinul moral. A-ti ajusta modul de viata la o afectiune majora nu este un lucru simplu. Cei mai multi pacienti sunt depresivi, anxiosi, isi pierd rapid aderenta sociala, iar aceste lucruri sunt amplificate de faptul ca acestia , de cele mai multe ori sunt nevoiti sa nu mai lucreze un timp indelungat. Aceste aspecte trebuiesc corectate pentru ca pot constitui o frana in programul de recuperare.

Programele de recuperare sunt adaptate perfect nevoilor fiecarui pacient in parte si tin cont de diagnosticul si de stadiul de evolutie al afectiunii. Nu exista un program de recuperare care sa poata fi considerat standard pentru toti pacientii.

Recuperarea afectiunilor coloanei vertebrale presupune de asemenea si educarea pacientilor prin unele recomandari considerate a fi necesare unei protectii cat mai eficace a acestui segment atat de important al corpului. Programele de recuperare, urmaresc cresterea calitatii vietii pacientilor cu afectiuni vertebrale precum si reintegrarea profesionala si sociala cat mai rapida a acestora.

De ce nu se poate garanta vindecarea in urma tratamentului?

Fiecare tratament este bineinteles eficient in felul sau, insa “vindecarea” unei afectiuni, tine foarte mult de diagnostic, de stadiul evolutiv al bolii si mai ales de particularitatile pacientului, de cat de mult acesta participa si se implica in tratament, (daca respecta sau nu regulile impuse, regulile necesare ce le presupune tratamentul respectiv), de motivatia acestuia, de conditia fizica, de varsta, etc.

Psihicul este un factor foarte important in procesul de tratament. Nu demult s-a constatat oficial, faptul ca mintea poate avea efecte semnificative asupra ameliorarii si chiar vindecarii anumitor boli, intr-o maniera in care medicina clasica nu va putea niciodata. Dupa cercetari intense, s-a aprofundat ceea ce sustinea acum mii de ani filosoful Descartes, adica faptul ca exista o legatura stransa intre minte si corp. Psihicul nostru este capabil sa “comande” vindecarea trupului nostru. Evident ca aceasta este o explicatie superficiala, mecanismul nefiind unul atat de plastic, dar aceasta este cu adevarat intelegerea procesului.

Mai mult, fiecare organism poate raspunde diferit la actiunea tratamentului, fapt pentru care nu se poate garanta intru totul o vindecare completa. Pentru unii pacienti, un anumit tratament poate aduce o vindecare sau o ameliorarea a afectiunii in doar cateva sedinte, iar pentru alti pacienti, cu aceeasi afectiune, nu poate fi vorba despre vindecare nici in cativa ani de tratament. Acesta este si unul dintre motivele de baza pentru care nu se poate garanta vindecarea totala a unui pacient. Totul depinde de felul in care reactioneaza organismul fiecarei persoane la actiunile tratamentului.

In anumite situatii, in afectiunile grave, de mare severitate, cum sunt unele dintre afectiunile neurologice, inca de la inceputul tratamentului se poate face cunoscut pacientului, faptul ca boala sa nu poate fi vindecata complet. In cel mai favorabil caz, poate fi vorba despre o diminuare a simptomalogiei afectiunii, atat de neplacute pentru acesti pacienti. Exista boli care raspund foarte bine tratamentelor si destul de repede, exista boli care pe parcursul tratamentului au perioade de stagnare si totodata exista boli care in ciuda oricarui tratament, si chiar daca aparent apar efecte bune, cu ameliorari semnificative, isi continua evolutia pana la invaliditate, iar in cel mai nefericit caz pana la moarte.

Terapeutul nu poate garanta vindecarea afectiunii pentru care pacientul i s-a adresat. Avand in vedere caracterul profesiei sale, profesie foarte apropiata de cea a medicului, in care pot aparea la tot pasul si in oricare imprejurari complicatii in tratarea unei afectiuni, complicatii care pot fi previzibile sau total imprevizibile, nu poate fi vorba nicidecum despre o garantare a vindecarii afectiunii, pe care acesta o trateaza. Prin acest mod se protejeaza astfel profesia cat si arta terapiei in sine. In primul rand este imoral si de neacceptat ca un terapeut sa isi faca o reclama prin care sa garanteze rezultatul tratamentului, respectiv vindecarea completa!

Importanta factorului psihic in recuperare

Reusita unui tratament va depinde intotdeauna de factorul psihic al pacientului. Cu cat acesta este mai optimist, mai increzator in fortele proprii si cu cat va participa mai mult la procesul de recuperare, cu atat si rezultatele vor fi mai vizibile si mai bune. Daca pacientul nu are un psihic bun, este lipsit de motivatie si descurajat de boala, recuperarea nu se va concretiza prin rezultate satisfacatoare. Fara cooperarea pacientului si a familiei acestuia, procedurile de recuperare au sanse reduse. Observatia de fiecare zi a aratat ca fara cooperarea psihica a bolnavului, fara participarea cat mai plenara a acestuia, actul de recuperare nu poate fi infaptuit.

A-ti ajusta modul de viata la o afectiune majora nu este un lucru simplu, insa factorul psihic in derularea efecienta a unui program de recuperarea este absolut important. Cei mai multi pacienti sunt depresivi, anxiosi, isi pierd rapid aderenta sociala, iar aceste lucruri sunt amplificate de faptul ca acestia, de cele mai multe ori sunt nevoiti sa nu mai lucreze un timp indelungat, sau chiar sa renunte definitiv la meseria anterioara bolii. Aceste aspecte trebuiesc corectate pentru ca pot constitui o frana in programul de recuperare.

Este foarte important ca pacientul sa fie constient ca reusita programului de recuperare depinde in totalitate de atitudinea pe care acesta o are fata de program, si cu cat va respecta mai in detaliu indicatiile din program, cu atat programul isi va atinge scopul.

Influenta factorului psihic in aparitia si dezvoltarea spre agravarea sau insanatosirea bolnavilor este considerabila. Influenta factorului psihic a fost recunoscut din toate timpurile si in toate specialitatile medicale. In actiunea de recuperare se incepe cu obtinerea increderii bolnavului si a cooperarii acestuia, pentru ca in orice proces recuperator, trebuie sa “lupte” doi: bolnavul trebuie sa lupte alaturi de terapeut, si desigur alaturi de familie. Terapeutul va stimula dorinta de vindecare, rezervandu-i totodata pacientului, satisfactia pentru participarea sa. Bolnavul trebuie sa inteleaga oportunitatea terapiei, sa fie convins ca in conditiile respectarii indicatiilor date, evolutia afectiunii sale va decurge in conditii bune.

Recuperarea cu ajutorul terapiei ocupationale

Terapia ocupationala este definita ca fiind “forma de tratament care foloseste activitati si metode specifice, pentru a dezvolta, ameliora sau reface capacitaatea de a desfasura activitatile necesare vietii individului, de a compensa disfunctii si de a diminua deficiente fizice”.

Terapia ocupationala este o profesie care ajuta o persoana cu incapacitate sa-si castige potentialul maxim pentru independenta si productivitate in propria viata; terapia ocupationala foloseste “activitati” pentru cresterea si restaurarea starii fizice si psihice ale unei persoane, la nivel functional, necesar vietii cotidiene.

Recuperarea prin terapie ocupationala urmareste sa dezvolte, sa amelioreze, sa sustina sau sa refaca abilitatile fizice pentru viata zilnica (ADL), pentru munca sau pentru activitati productive, pentru activitati de vacanta si distractie.

Terapia ocupationala dezvolta sau restaureaza performantele senzitivo-senzoriale, cognitive sau psihosociale. Identifica si faciliteaza angajarea pacientului in ocupatii sanatoase, lipsite de factori de risc.

Terapia ocupationala educa pacientul, precum si familia acestuia sau ingrijitorul sau alte persoane in scopul de a realiza interventiile posibile de asistare-ajutorare a pacientului.

http://www.prostemcell.org/recuperare-si-reabilitare-medicala/recuperare-medicala-neurologica.html