Deviaţia de sept nazal: diagnostic, tratament
Deviaţia de sept nazal: diagnostic
Pentru a stabili diagnosticul de deviaţie de sept nazal, medicul va nota mai întâi simptomele resimţite de pacient, după care va efectua un examen clinic – cu ajutorul unor instrumente specifice, el va examina interiorul nărilor. În funcţie de observaţiile acestuia, dar şi de istoricul medical al pacientului (leziuni, lovituri, accidente, intervenţii chirurgicale etc.), se va confirma sau nu diagnosticul.
Există multe alte afecţiuni care se pot manifesta similar cu deviaţia de sept nazal, cum ar fi polipii nazali, alergiile, infecţiile, aşa că este important să vă adresaţi unui specialist otolaringolog.
Deviaţia de sept nazal: tratament
Deviaţia de sept nazal este o afecţiune comună, dar puţine cazuri necesită intervenţie chirurgicală. Simptome precum nasul înfundat pot fi ameliorate cu decongestionante, antihistaminice, spray-uri nazale cu steroizi sau irigaţii nazale cu soluţie salină. În cazul în care deviaţia de sept nazal cauzează probleme respiratorii, apnee de somn sau sforăit, poate fi luată în calcul operaţia de corectare a deviaţiei de sept nazal – septoplastia.
Dacă deviaţia de sept nazal este foarte accentuată, medicul poate decide efectuarea unor operaţii suplimentare pentru rezecarea ţesutului afectat sau reconstrucţia septului nazal. Astfel de intervenţii nu sunt indicate pacienţilor cu vârsta sub 18 ani, deoarece cartilajul septului nazal este în continuă dezvoltare pe parcursul copilăriei şi adolescenţei.
Pentru a reduce riscul de accidente care pot cauza deviaţia septului nazal, se recomandă purtarea căştii de protecţie (în cazul practicării sporturilor de contact sau al mersului pe motocicletă ori bicicletă) şi a centurii de siguranţă în autovehicul.
Expunerea la factori alergeni, precum praf, polen, ambrozie, parfumuri puternice etc., este contraindicată persoanelor cu deviaţie de sept nazal, deoarece poate înrăutăţi simptomele.
Sursa: https://bioclinica.ro