Rinoplastia – 10 mituri demontate
An după an, rinoplastia continuă să fie una dintre cele mai populare operaţii estetice din lume. Operaţia este accesibilă, personalizată pentru fiecare pacient în parte şi mulţi chirurgi plasticieni aleg să se specializeze în arta înfrumuseţării nasului.
Anual, în România, au loc peste 4000 de intervenţii la nas şi, în ciuda generalizării acestei operaţii, există o serie de mituri care plutesc în jurul rinoplastiei.
1. Rinoplastia poate fi efectuată de orice chirurg plastician
Acest mit are o mică parte de adevăr. Orice medic chirurg plastician poate efectua, în mod legal, acest tip de operaţie de chirurgie plastică, dar asta nu înseamnă că fiecare chirurg plastician poate obţine rezultate bune în operaţia de rinoplastie.
Rinoplastia este o provocare, atât din punct de vedere medical, cât şi estetic. Chirurgul plastician trebuie să aibă o înţelegere aprofundată a anatomiei nasului şi a sistemului respirator, astfel încât nasul operat să fie plăcut din punct de vedere estetic cât şi pe deplin funcţional. Nasul este un ansamblu complicat ce conţine oase şi cartilaje şi în mod ideal, această intervenţie trebuie efectuată de către un medic chirurg estetician cu specializare în rinoplastie.
2. Rinoplastia este o intervenţie chirurgicală pentru femei
În timp ce femeile reprezintă 90% dintre pacienţii ce apelează la chirurgia plastică, asta nu înseamnă că rinoplastia este o intervenţie chirurgicală doar pentru ele. De fapt, rinoplastia este cea de-a doua intervenţie chirurgicală, cu scop estetic, efectuată în rândul bărbaţilor, imediat după lipoaspiraţie. Pacienţii de sex masculin apelează la rinoplastie pentru îndepărtarea „cocoaşei” nasului, pentru a micşora sau pentru a crea un nas simetric.
3. Rinoplastia este o intervenţie chirurgicală simplă
Deşi am auzit de multe ori că rinoplastia este o intervenţie chirurgicală simplă, ţin să vă spun că este una dintre cele mai complexe operaţii estetice. Nasul este un organ sensibil, iar în timpul rinoplastiei, chirurgul acordă o atenţie mare atât la nivelul cartilajelor şi al oaselor, cât şi la forma şi textura pielii. Nu numai că nasul trebuie să se potrivească cu restul feţei, dar fiecare secţiune a nasului trebuie să fie în perfectă armonie cu toate celelalte.
4. Operaţia de rinoplastie este dureroasă
Obiectiv vorbind, rinoplastia nu doare. Într-adevăr, există un disconfort pe care fiecare pacient îl resimte după trezirea din anestezie, dar acest disconfort diferă de la caz la caz. Atâta timp cât operaţia de rinoplastie este executată corect, iar pacientul respectă cu stricteţe indicaţiile postoperatorii, rinoplastia nu reprezintă o suferinţă. În cadrul consultaţiilor preoperatorii pacientului îi sunt aduse la cunoştinţă informaţiile privind rezultatul şi riscurile operaţiei, astfel încât decizia de a recurge la o rinoplastie să fie luată în cunoştinţă de cauză.
5. Anestezia este periculoasă
Operaţia de rinoplastie se face sub anestezie generală, ceea ce înseamnă că pacientul este complet adormit. Deoarece este o intervenţie chirurgicală cu scop estetic, pacienţii care aleg să îşi facă o rinoplastie sunt sănătoşi şi au o condiţie fizică bună şi astfel, organismul lor poate suporta o anestezie, fără a exista riscul de apariţie a unei complicaţii. Nu au existat cazuri în care anestezia să creeze probleme pacienţilor operați.
6. Rinoplastia îmi va face faţa rigidă şi lipsită de expresie
Rinoplastia nu afectează muşchii feţei, aşa că, după o astfel de intervenţie chirurgicală, puteţi să zâmbiţi, să vă încruntaţi sau să arătaţi orice altă expresie, la fel ca înainte.
7. Rinoplastia este singura modalitate de a schimba dimensiunea sau forma nasului
Rinoplastia este o transformare chirurgicală, dar nu este singura modalitate de a schimba aspectul nasului. În prezent se pot efectua corecţii nazale folosind materiale de umplutură dermice. Aceste umpluturi sunt injectate în nas pentru a-i da forma dorită şi nu necesită o intervenţie chirurgicală. Însă rezultatele nu sunt permanente. De aceea singura modalitate de a schimba permanent dimensiunea sau forma unui nas este rinoplastia.
8. Nasul meu poate să arate ca al unei vedete
Un pacient care apelează la operaţia de rinoplastie ar trebui să aibă aşteptări realiste şi să fie conştient de faptul că fiecăre persoană este diferită. Nasul lui David Beckham nu ar arăta bine pe fiecare bărbat, la fel cum nasul Emmei Stone nu ar fi potrivit pentru fiecare femeie.
9. Rinoplastia schimbă modul în care respiri
Adevărul din spatele acestui mit este că rinoplastia poate schimba respiraţia doar dacă îţi doreşti acest lucru. Rinoplastia este o operaţie al cărui scop este estetic, dar dacă structura anatomică a nasului nu permite o respiraţie corectă, poţi recurge la această intervenţie chirurgicală pentru a corecta această problemă.
De asemenea rinoplastia poate fi combinată cu operaţia de deviaţie de sept. Ambele intervenţii chirurgicale pot fi efectuate în acelaşi timp şi astfel se corectează atât aspectul estetic al nasului, cât şi funcţionalitatea acestuia.
10. Operaţia de rinoplastie trebuie refăcuta în viitor
Greşit. În mod ideal, operaţia de rinoplastie este făcută o singură dată. Un nas este „reconstruit” pe viaţă. Desigur, dacă pacientul nu respectă indicaţiile postoperatorii pe care i le oferă medicul, pot apărea probleme, relativ minore, şi astfel va mai fi nevoie de încă o intervenţie chirurgicală.
Comunicarea dintre pacient şi medicul chirurg este cel mai important lucru atunci când vorbim despre o intervenţie chirurgicală.