Terapie prin dans
Dansul este una dintre cele mai expresive metode de manifestare corporală. Terapia prin dans, cunoscută şi sub numele de terapia mişcării, este o modalitate de folosire a mişcărilor corpului pentru eliminarea oboselii, a tensiunii nervoase, dar şi de pierdere a caloriilor şi de socializare.
Apărută şi consolidată în SUA, terapia prin dans este fondată pe premisa conform căreia corpul şi mintea se află într-o permanentă legătură. Potrivit specialiştilor din cadrul Asociaţiei Americane de Dans Terapeutic, folosirea mişcării în scop psihoterapeutic este un proces prin care individul îşi manifestă emoţiile, gândurile şi starea de spirit. Terapia prin dans provoacă schimbări complexe asupra celui care o practică. Aceste schimbări sunt resimţite atât la nivel emoţional, cognitiv, cât şi la nivel fizic şi comportamental. Terapia prin dans se adresează atât persoanelor cu probleme emoţionale, cât şi persoanelor cu probleme de alimentaţie, persoanelor care au supravieţuit unui abuz, vârstnicilor, copiilor cu autism, dar şi persoanelor care doresc să scape de stresul acumulat.
Dansul relaxează şi dă o stare de bine
Privită ca o formă de tratament, terapia prin dans ajută la detensionarea nervoasă, la arderea caloriilor, la întărirea oaselor, şi nu în ultimul rând la socializare. Nu este vorba despre o artă cu reguli exacte şi cu paşi dinainte cunoscuţi. Din contră, cei care predau astfel de cursuri de terapie prin dans afirmă că în timpul terapiei nu există rutină, fiecare şedinţă aducând elemente noi, în funcţie de cât a evoluat pacientul. Este vorba despre o mişcare care urmează propriul ritm, cu scopul eliminării tensiunii acumulate.
La baza terapiei prin dans stă ideea potrivit căreia o bună stare de spirit, mentală şi emoţională, favorizează existenţa unei stări generale de bine. Potrivit Asociaţiei Americane de Terapie prin Dans, această metodă de tratament se deosebeşte de dansul obişnuit, bazat pe aspectul estetic, prin exploatarea naturii fiecărei mişcări fireşti a corpului pentru obţinerea unei stări de bine şi de calm.
Terapie de întărire a oaselor
Specialiştii care realizează această terapie afirmă că în funcţie de tipul şi de intensitatea mişcărilor realizate – mişcări lente sau rapide, dansul oferă numeroase beneficii, de la întărirea oaselor, la arderea caloriilor şi socializarea cu persoane noi. “Terapia prin dans presupune o serie de mişcări care diferă în funcţie de afecţiunea de care suferă pacientul. Există mişcări speciale pentru exprimarea şi descărcarea furiei, pentru relaxarea corpului şi obţinerea unei stări de calm, sau pentru persoanele care nu ştiu să impună limite, să spună nu”, a explicat psihoterapeutul Irina Ţepuru, specialist în dans terapie. Potrivit acesteia, la fiecare şedinţă instructorul stabileşte mişcările potrivite, în funcţie de evoluţia pacienţilor. Un alt beneficiu al acestei terapii este reprezentat de faptul că mişcările de dans ajută la întărirea oaselor, în special a acelora care susţin greutatea corpului- tibia, fibula sau femurul. În acest fel se încetineşte şi chiar se poate preveni apariţia osteoporozei.
Metodă inedită de a arde calorii
Mişcările de dans reprezintă o alternativă plăcută la orele petrecute la sală sau alergând prin parc. De asemenea, spre deosebire de alte sporturi solitare, dansul are şi o componentă socială, favorizând socializarea şi comunicarea. Asemeni antrenamentului de la sala de aerobic, şi dansul duce la arderea caloriilor. O jumătate de oră de dans ne ajută să ardem între 200-400 de calorii, un număr similar cu cel pierdut în urma practicării înotului, a mersului pe bicicletă, sau a mersului alert. Nu putem spune că dansul înlocuieşte exerciţiile fizice, însă el te poate ajuta să fii în formă. Dansul este sportul ideal pe care îl pot practica şi cei mai leneşi dintre noi. Tot ce trebuie să facem este să ne gândim că o seară petrecută dansând echivalează cu un kilometru jumătate mers pe jos.
Scurt istoric al dans terapiei
Terapia prin dans a luat fiinţă în 1940, cu ajutorul pionierului său Marian Chance. Psihiatrii din Washington D.C. au descoperit că pacienţii lor prezentau o evidentă îmbunătăţire fizică şi psihică, după ce urmau cursul de dans al lui Chance. Ca rezultat, Chance a fost rugat să lucreze la siptalul St. Elizabeths, cu pacienţii consideraţi prea agitaţi pentru a urma o şedinţă normală de terapie.
Sursa : www.sanatateatv.ro